Connecting Europe: Trenul care va trece prin toate ţările europene va străbate peste 850 km în România în circa 20 de ore, o distanţă la jumătate faţă de cea dintre Portugalia şi Franţa, unde trenul va circula 17 ore

Autor: Miruna Diaconu 07.09.2021

♦ Connecting Europe Express este un tren care a plecat din gara Lisabona în data de 2 septembrie şi va ajunge în România pe 17 septembrie, iar scopul acestui proiect este de a identifica problemele infrastructurii feroviare europene, astfel încât să fie îmbunătăţite şi dezvoltate în contextul atingerii obiectivelor climatice asumate de Uniunea Europeană.

Connecting Europe Express, trenul care merge în toate ţările europene, va parcurge circa 850 km în România în circa 20 de ore, însă distanţa pe care o va străbate la noi în ţară este la aproape jumătate faţă de cea dintre Portugalia şi Franţa, peste 1.400 de km, unde trenul va circula în jur de 17 ore. Acest lucru arată încă o dată probleme infrastructurii feroviare locale.

Trenul va ajunge în România pe 17 septembrie la Giurgiu la ora 9:55 şi la 10:22 va pleca spre Bucureşti, unde va ajunge la 12:21, conform programului Connecting Europe Express. De la Giurgiu şi până la Bucureşti sunt în jur de 65 km, o distanţă pe care trenul o va parcurge în circa două ore. Ultima oprire în România a trenului va fi la Curtici, judeţul Arad, în data de 19 septembrie.