Putin declară zone fără taxe insulele pe care Rusia şi le dispută cu Japonia

Autor: Bogdan Cojocaru 06.09.2021

Rusia va oferi scutiri fiscale pentru a stimula afacerile într-o serie de insule  din Pacific şi le va deschide pentru investitorii străini, inclusiv pentru cei din Japonia, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.

Aceste insule, cunoscute în Rusia ca Insulele Kurile, iar în Japonia ca Teritoriile din Nord, sunt disputate teritorial de cele două ţări.

Situaţia îşi are rădăcinile în cel de-al Doilea Război Mondial, la sfârşitul căruia trupele sovietice au ocupat aceste teritorii aparţinând până atunci Japoniei.

Disputa a împiedicat părţile să semneze un tratat de pace formal.

Insulele vor avea statutul de zonă scutită fiscal pentru profit, proprietate, terenuri şi transport timp de zece ani.

Anul trecut, Rusia a efectuat reforme legislative de amploare care, printre altele, fac neconstituţională cedarea de teritoriu forţelor străine.