Şcoala de programare Logiscool: Am extins reţeaua şi în oraşe mici şi mijlocii. Nevoia de digitalizare şi alfabetizare digitală a făcut ca cererea pentru cursuri de programare pentru copii să crească
♦ Dacă la începutul pandemiei reţeaua număra 35 de şcoli la nivel naţional, în această toamnă începe anul şcolar cu peste 50 de centre Logiscool deschise în România.
Logiscool, business activ în domeniul educaţiei, specializat în predarea programării pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, aşteaptă peste 10.000 de înscrieri la cursurile de programare în primul semestru al noului an şcolar, care începe peste câteva zile. Interesul a crescut în condiţiile în care şcoala online a presupus dezvoltarea abilităţilor de folosire a instrumentelor online pentru învăţare.
„Când a venit pandemia, am mutat în sistemul de curs online peste 10.000 de elevi. A însemnat pentru noi şi lansarea acestui produs, pe care până atunci nu îl aveam (curs online). A urmat mutarea în online inclusiv a taberelor de vară şi a celor din vacanţele şcolare“, spune Indira Abdulvoap, general manager la Logiscool România.
Dacă la începutul pandemiei reţeaua număra 35 de şcoli la nivel naţional, în această toamnă începe anul şcolar cu peste 50 de centre Logiscool deschise în România.