Premierul Florin Cîţu, explicaţii despre rectificare: PIB-ul a crescut în valoarea nominală

Autor: Petru Mazilu 14.08.2021

Premierul Florin Cîţu a vorbit sâmbătă despre rectificarea bugetară spunând că prin această măsură PIB-ul a crescut în valoarea nominală. Creşterea reală la finalul anului va fi mai mare cu aproape trei procente, a precizat prim-ministrul.

Premierul Florin Cîţu a explicat cifrele contradictorii din documentele prezentate de Guvern.

„Prin această rectificare bugetară PIB-ul a crescut în valoare nominală şi am văzut că au fost comentarii cum de creşte deficitul bugetar pe cash, dar scade deficitul bugetar în procente. De aici apare diferenţa: pentru că PIB-ul nominal creşte. Avem un PIB nominal mai mare, iar creşterea reală la finalul anului, estimată acum de cei de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză este de 7% faţă de 4,3% cât era la bugetul iniţial”, a spus premierul Florin Cîţu.

Prim-ministrul a mai spus că există creşteri la capitolele câştig salarial mediu brut şi deficit.

„Câştigul salarial mediu brut este de 5.520 acum faţă de 5.380 în proiecţie iniţială. Deficitul creşte în sumă absolută de la 80 de miliarde de lei la 83,7 miliarde de lei, aceasta reprezentând 7,13% din PIB. Deci deficitul iniţial la începutul anului era 7,16%, se reduce foarte puţin la 7,13% din PIB, deşi creşte în valoare absolută”, a precizat Florin Cîţu.

Declaraţiile au fost făcute sâmbătă la Palatul Victoria.