BREAKING: Un avion s-a prăbuşit în Chitila

Autor: Laura Buciu 10.08.2021

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, marţi, pe un câmp în zona localităţii Chitila, judeţul Ilfov. Două persoane sunt rănite, conştiente.

Avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe un câmp din zona localităţii Chitila.

Potrivit Inspoectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISU BIF), la locul producerii accidentului intervin trei autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de descarcerare.

Elicopterul SMURD a aterizat în zona accidentului şi a identificat două persoane, care sunt rănite, dar conştiente.

Potrivit ISU BIF, în urma accidentului nu s-a produs un incendiu.

Din primele informaţii, este vorba despre un avion privat.

O victimă a fost preluată de ambulanţa SMURD şi una de elicopterul SMURD. Este vorba despre doi bărbaţi, de 38, respectiv 72 de ani.