Bursa: 72% din investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti au un portofoliu mediu de aproape 4.000 de euro, în timp ce 26% au circa 211.000 de euro

Autor: Liviu Popescu 06.08.2021

Spre comparaţie, în iunie 2020 circa 76% din investitori aveau 3.980 de euro în medie în portofoliu şi 21,6% circa 233.000 de euro.

Un procent de 72% din in­vestitorii de la bursa de la Bucureşti au un portofoliu mediu de circa 3.900 de euro, în timp ce 26% au în medie 211.000 de euro în cont, arată cele mai recente date ale Fondului de Com­pensare a Investitorilor (FCI), cele din iunie 2021.

Restul de circa 1,4% sunt investitori necompensabili, adică în afara plafonului de 20.000 de euro, în principal instituţionali.

„4.000 de euro este un portofoliu de început foarte bun, reprezintă echivalentul a câteva salarii medii pe economie. La început suma nu este importantă, mai important este ca românii să facă acest prim pas al deschiderii de conturi pe bursă pentru a testa investiţiile şi a-şi face un obicei din a economisi şi investi regulat sume mici de bani“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Mana­gement.