Manole Gheorghe şi Vasile Domente, proprietarii Eximprod, devin unii dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte verzi din România
Manole Gheorghe şi Vasile Domente, asociaţi în firma Eximprod, activă în domeniul energetic, au obţinut la finalul anului trecut un aviz tehnic de racordare pentru un parc eolian de 38,4 MW în Galaţi. Cu acest nou proiect, cei doi oameni de afaceri devin unii dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte regenerabile cu un portofoliu total, pornind de la datele oficiale, de 524 MW, deţinut direct sau în parteneriat cu alţi dezvoltatori.
Smart Power Generation este compania de proiect deţinută în proporţii egale de Manole Gheorghe şi Vasile Domente, care a obţinut la finalul anului trecut avizul tehnic de racordare, în zona acoperită de Electrica Distribuţie Muntenia Nord, pentru un parc eolian de 38,4MW. Pornind de la datele din piaţă, pentru realizarea unui proiect de o astfel de dimensiune, ar fi necesare investiţii de circa 55 mil. euro. Acesta este însă cel de-al treilea proiect pe cei doi îl dezvoltă, devenind astfel unii dintre cei mai puternici jucători din noul val de regenerabile. Alături de ei, Emanuel Muntmark, omul de afaceri suedez, este la rândul său aliniat la startul noilor proiecte verzi, după ce în perioada 2009-2014 a devenit cel mai puternic dezvoltator local de eoliene.
Compania Omega Eolian Project a obţinut la finalul lunii martie avizul de racordare la reţea pentru un parc eolian de 120 MW în Buzău, data pentru finalizarea lucrărilor fiind 2024, potrivit datelor publice de pe site-ul transportatorului naţional de energie Transelectrica. Potrivit informaţiilor disponibile, pentru a monta 1 MW într-un parc eolian este necesară o investiţie de circa 1,5 milioane de euro, astfel că întregul parc poate fi evaluat la 180 de milioane de euro.