ZF Live. Iulia Bahovski, Eduboom: În viitor vrem să colaborăm cu şcolile şi cu profesorii pentru a-i ajuta la modernizarea sistemului de învăţământ

Autor: Iulia Apostoiu 07.07.2021

Platforma de educaţie Edu­boom din Bulgaria, care a intrat în România în noiembrie 2020, a ajuns în jumătate de an la 26.000 de uti­li­za­tori şi 200.000 de vizualizări pe piaţa lo­cală. Iulia Bahovski, business de­velop­ment & marketing consultant în cadrul Eduboom, spune că pe pia­ţa de la sud de Dunăre platforma are 85 de mi­lioa­ne de lecţii vizualizate, pes­te 1 milion de utilizatori şi este pi­lo­nul de bază al învăţământului din această ţară.

În ceea ce priveşte România, pla­nurile de viitor ale platformei vizează co­laborarea cu şcolile locale şi cu pro­fesorii autohtoni pentru a-i ajuta pe aceştia din urmă la predarea materiei.

„Pe măsură ce ne vom dezvolta, o să încercăm şi noi colaborări cu şcoli şi cu sistemul de educaţie local, ne dorim foarte mult să modernizăm învăţământul din România“, a spus Iulia Bahovski în cadrul emisiunii de business ZF Live.