Un nou spital privat în Bucureşti. Suedezii de la Medicover transformă o clădire de birouri din zona Pipera într-un nou spital după o investiţie de 20 mil. euro

Autor: Georgiana Mihalache 06.07.2021

♦ „Cererea pentru servicii medicale este ridicată în Bucureşti şi zona metropolitană“, spun reprezentanţii Medicover ♦ Noul spital va fi gata la finalul lui 2022 şi va avea 150 de paturi

Medicover, al treilea jucător din piaţa privată de sănătate, a anunţat o investiţie de 20 mil. euro într-un nou spital, situat în zona Pipera din Bucureşti, care urmează să fie gata până la finalul lui 2022.

Unitatea medicală va fi amplasată într-o clădire care a fost anterior sediu de birouri şi care aparţine companiei de dezvoltare imobiliară Multigalaxy. Medicover are un acord de închiriere de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire.

În total, noua unitate medicală va avea 150 de paturi, iar clădirea de birouri va fi transformată în unitate medicală, având o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi. În apropiere se află autostrada Bucureşti-Ploieşti, dar şi două clinici Medicover. Suedezii de la Medicover mai au un spital în Bucureşti, în zona Băneasa şi încă un spital la Oradea, Pelican, cumpărat în 2018.