Gradul de acoperire în asigurare la poliţele obligatorii de locuinţă, tot sub 20%

Autor: Mircea Nica 30.06.2021

Numărul poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţei se afla la finalul primelor trei luni din 2021 la un nivel de 1,81 milioane, în creştere cu 3,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Astfel, la un număr total al locuinţelor existente la finalul anului 2020 de 9,15 milioane, conform statisticii Institutului Naţional de Statistică (INS), gradul de acoperire în asigurare a poliţelor de locuinţă a înregistrat o creştere cu 0,5 puncte procentuale, până la un nivel de 19,8%.

Cu toate acestea, gradul de acoperire în asigurare la poliţele obligatorii de locuinţă se află în continuare sub 20%.