Germanii de la Rehau au avut vânzări cu 14% mai mari în T1/2021 faţă de T1/2020 în România: Vizăm creşterea capacităţilor noastre de producţie. Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 202,3 mil. lei şi un profit de 6,3 mil. lei, ambii indicatori în scădere faţă de anul precedent

Autor: Alina-Elena Vasiliu 30.06.2021

Producătorul german de soluţii pentru ferestre, instalaţii şi mobilă Rehau a înregistrat o creştere de 14% a vânzărilor în primul trimestru din 2021 şi intenţionează să menţină acest ritm şi pentru restul anului.

„În ultimul an, pe fondul pandemiei, a crescut tot mai mult cererea de produse pentru design şi reamenajări. Faptul că tot mai mulţi oameni au început să lucreze de acasă i-a determinat să-şi reconfigureze spaţiul de locuit. Dacă vorbim despre provocări în 2021, acestea sunt direct legate de lipsa de disponibilitate a materiilor prime, care afectează toate industriile şi care nu este încă stabilizată. În 2021 vizăm creşterea capacităţilor noastre de producţie“, spune Alexandru Oprea, country manager la Rehau România.

Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 202,3 milioane de lei şi un profit de 6,3 milioane de lei, ambii indicatori în scădere faţă de anul precedent.