25 iunie 2021 – Paharul cu… visuri: Întrebări gradate şi 3 vinuri minunate. Recomandările lui Cătălin PĂDURARU - VINARIUM

Ziarul Financiar 25.06.2021

 

 

1. Crama Valea Ascunsă - Sauvignon Blanc 2020

2. Via Viticola Sarica Niculiţel, Caii de la Letea Vol. II – Sauvignon Blanc Fumé 2019

3. Crama Pandora, Secrets - Cabernet Sauvignon 2018

 

 

1. Crama Valea Ascunsă - Sauvignon Blanc 2020

Aurul de la VINARIUM ne dezvăluie Valea Ascunsă (...până acum).

Sauvignon Blanc răcoritor, citric, dominat de unda irezistibilă a florii Mâna Maicii Domnului şi de gustul perelor tari, crocante, lângă care se insinuează plăcut cel al agrişelor. A venit vara!!!

Pe site-ul producătorului www.valeaascunsa.ro îl găsiţi aici.

 

 

2. Via Viticola Sarica Niculiţel, Caii de la Letea Vol. II – Sauvignon Blanc Fumé 2019

Ce noroc pe zona Sarica Niculiţel şi ce noroc pe noi că nişte oameni serioşi şi talentaţi s-au apucat -la timp- de treabă, reuşind să producă aici vinuri de clasă!

Un Fume de neratat, bun pentru toate cele 365 de zile ale unui an.

Vivace (era să scriu locvace ...şi nici nu ştiu dacă aş fi greşit), construit perfect în culoare, miros şi gust. Galben-verzui cu straluciri de aur si platină. Flori de portocal. Cireşe albe şi, pentru cine ştie, floare de salcâm pe cerul gurii. Vanilia e discretă, un fel de accesoriu şic.

Volumul II - chef d’oeuvre pentru seria vinurilor albe. Ce noroc, ce noroc ... Noroc!

Pe www.wine360.ro îl găsiţi aici.

 

 

 

3. Pandora Crama Coteşti, Secrets - Cabernet Sauvignon 2018

“Coacăze, cafea si piper verde” - scrie, simplu, vinarul acesta (nou intrat în arena cu lei) pe contraeticheta sticlei. Afirmaţie căreia nu îi aduc opoziţie ba, prin prezenta, confirma aceste note clare.

Vrancea a dovedit de cãţiva ani că “poate”, iar Pandora deschide o altă cutie. Una a senzaţiilor extrem de plăcute.

Un Cabernet surpriză: foarte bun pe timp de vară! Îl găsiţi poposind la Cerdac - pe drumul E85, foarte aproape de Focşani, la intersecţia cu drumul către Coteşti, Goleştii de sus.

Enologul Florin Manoliu ne-a anunţat ca vinul va fi disponibil de săptămâna viitoare pe site-ul producătorului www.cramapandora.ro.

 

Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă” de pe TVR2!

Episoadele sezoanelor I şi II, de luni până sâmbătă, de la 17:00. Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” pe TVRPlus.

În curând, pe YouTube, cu subtitrare în limba engleză!