BCR a semnat un acord cu Grupul TeraPlast pentru un pachet de finanţare verde în valoare de 12,7 mil. euro

Autor: Mircea Nica 25.06.2021

BCR a semnat un acord pentru un pachet de finanţare verde în valoare de 12,7 mil. euro cu Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari producători români de materiale de construcţii, pentru dezvoltarea unei unităţi de producţie de folii biodegradabile, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii.

Proiectul Grupului TeraPlast beneficiază de o finanţare mixtă, care include aportul acţionarilor, împrumutul bancar în acord cu principiile de finanţare verde şi un ajutor de stat care acoperă 50% din costurile eligibile.