Ce spune Statistica: Salariul mediu a crescut cu 43% în auto şi cu 33% în HoReCa în ultimul an

Autor: Adelina Mihai 14.06.2021

♦ Salariile cresc din cauza deficitului de personal şi a inflaţiei, spune Tudor Aposteanu, antreprenor în HoReCa ♦ În sectorul auto nu se explică însă o creştere medie de 43%, deoarece creşterile au fost de maximum 5-6%, spun oficialii din domeniu.

Salariul mediu a crescut cu 11,9% în aprilie 2021 comparativ cu aprilie 2020 şi a ajuns la 3.561 de lei net, potrivit Statisticii. În termeni reali, ajustat la inflaţie, salariul mediu a crescut cu 7,8%. În 13 sectoare, salariile medii au crescut cu valori cuprinse între 20 şi 40%.

Unul dintre domeniile cu cele mai mari creşteri este cel al hotelurilor şi al restaurantelor, unde creşterea salariului mediu a fost de 33% în aprilie 2021 faţă de aprilie 2020.

„Mi-au crescut salariile cu 40% din 2019 până acum. Dacă în 2019 un ospătar lua 130-140 de lei pe zi, acum nivelul a ajuns la 250 de lei pe zi. Dacă nu îi dau eu, pleacă la restaurantul de lângă mine“, a spus Tudor Aposteanu, proprietarul a şase restaurante în care are 42 de angajaţi.

Cea mai mare creştere salarială din ultimul an s-a înregistrat în sectorul fabricării de autovehicule, unde salariul mediu a crescut cu 43,8%.

„Cu siguranţă e o eroare în date. Salariile din auto au crescut cu maximum 5-6%, nu aveau cu să crească mai mult, mai ales în an pandemic, când cifra de afaceri totală a industriei auto a scăzut cu 15%“, a explicat Adrian Sandu, secretarul general al ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Maşini din România).