Sistemele de protecţie antigrindină au lansat peste 300 de rachete, în perioada 22 - 28 mai

Autor: Dorin Oancea 29.05.2021

În perioada 22-28 mai, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP), au fost lansate 305 rachete antigrindină, anunţă Ministerul Agriculturii.

Sezonul de combatere a căderilor de grindină se derulează în perioada 15 aprilie-15 octombrie 2021, pentru toate Unitaţile din structura SNACP.

În intervalul 15 aprilie-28 mai, unităţile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat în total 536 rachete antigrindină din UCCG Prahova, Oltenia, Timiş şi Moldova 1 Iaşi.

Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor protejează în acest an o suprafaţă de aproximativ 1.500.000 ha, prin funcţionarea unui număr de 65 de puncte de lansare.

Alte 41 de puncte de lansare din cadrul UCCG Iaşi, Vrancea, Timiş şi Mureş se află în diferite stadii de realizare (construcţie, finalizare lucrări, dotare sau punere în funcţiune) urmând să devină operaţionale pe parcursul sezonului.