Coloane de maşini pe DN 1, pe sensul de mers către staţiunile montane

Autor: Cosmin Pirv 22.05.2021

Traficul rutier s-a intensificat în zona montană. Pe DN 1 se circulă sâmbătă, la prânz, în condiţii de aglomeraţie.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, se circulă în coloană pe DN1 Bucureşti – Braşov de la kilometrul 102 (localitatea Nistoreşti) până la kilometrul 104, pe sensul către Braşov, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.

De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi între kilometrii 129 – 131, între localităţile Poiana Ţapului şi Buşteni.

Traficul este intens şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, între kilometrii 55 (localitatea Brazi) şi 54 (localitatea Strejnicu).

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, să păstreze distanţa regulamentară între maşini şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.