Pe 24 mai începe oferta de listare a Transport Trade Services la Bursă, de circa 315 mil. lei, cea mai mare din ultimii patru ani. Evaluare a companiei de 630 mil. lei. Ce trebuie să ştie investitorii

Autor: Liviu Popescu 21.05.2021

♦ Investitorii de retail, subscriere la 21 lei ♦ Minimum 240 de acţiuni subscrise, adică 5.040 lei, şi maximum 7.500 de acţiuni, adică 157.500 de lei ♦ Cei instituţionali, între 19 şi 21 lei l Swiss Capital, BRK Financial Group şi Tradeville, brokeri.

De luni, 24 mai, şi până pe 4 iunie, la Bursa de la Bu­cureşti se derulează cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni din ultimii patru ani, adică de la cea de 940 de milioane de lei a Digi Communications din primăvara anului 2017, iar dacă se va încheia cu succes atunci la Bursă va apărea un nou domeniu: cel al transpor­turilor de mărfuri pe Dunăre.

Astfel, cu un interval de preţ de ofertă cuprins între 19 lei şi 21 de lei pe acţiune şi cu maximum 15 mi­lioane de acţiuni vândute de acţio­nari, cel mai mare transportator de mărfuri fluviale din România, compania Transport Trade Ser­vices, va derula o ofertă de vânzare la Bucureşti de maximum 315 mil. lei. Cum numărul de acţiuni puse la vânzare de acţionari reprezintă 50% din numărul de acţiuni totale, TTS este evaluată în prospectul de listare la aproximativ 630 mi­lioane de lei (129 mil. euro), potrivit calculelor realizate de ZF din prospectul de listare. Cu această evaluare compania s-ar poziţiona din puctul de vedere al capitalizării între Antibiotice Iaşi (392 mil. lei) şi Biofarm (638 mil. lei), adică locul 26 în clasamentul celor mai mari companii listate la Bucureşti.