Peste 16.000 de persoane vaccinate în 48 de ore, la maratonul din Capitală

Autor: Cosmin Pirv 09.05.2021

Peste 16.000 de persoane au fost vaccinate în 48 de ore la Maratonul Vaccinării din Bucureşti.

„Maratonul Vaccinării Bucureşti: 16.066 persoane vaccinate în 48 de ore! Se poate!”, au anunţat duminică organizatorii.

Până la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică se vaccinaseră peste 10.000 de persoane.

Dozele de vaccin pentru Maratonul Vaccinării din Capitală au fost suplimentate sâmbătă, a anunţat conf. univ. dr. Mihai Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare Sala Palatului.

Maratonul Vaccinării - ediţia Bucureşti se desfăşoară în perioada 7 - 10 mai, în două locaţii, Sala Palatului şi Biblioteca Naţională, însumând 50 de fluxuri de vaccinare. Vaccinul utilizat este cel produs de compania Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.