Lăptăria cu Caimac urmează să vină la bursă. Agroserv Măriuţa, compania care deţine brandul, a atras 19,4 mil. lei prin BT CP într-o ofertă suprasubscrisă de 3,6 ori

Autor: Cristina Bellu 28.04.2021

Agroserv Măriuţa SA, compania care deţine brandul Lăptăria cu Caimac, a atras 19,4 mil. lei, echivalentul a 4 mil. euro, de la investitorii activi pe bursă, într-o ofertă suprasubscrisă de 3,6 ori şi intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Băncii Transilvania.

Acţiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare - SMT de la BVB, aceasta fiind cea mai mare ofertă de acţiuni realizată până acum pe această piaţă, potrivit datelor transmise de companie.

„În cadrul plasamentului privat cu o valoare totală de 19,4 mil. lei, Agroserv Măriuţa a oferit spre vânzare 431.020 de acţiuni emise prin majorare de capital social (24,9% din total actiuni), la un preţ de 45 de lei/acţiune, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 de investitori”, se arată în anunţul producătorului de lactate.