Roxana Puia, director de marketing Environ: Piaţa electro-IT a crescut chiar şi în 2020, deşi a fost o situaţie delicată. Vânzările de astfel de bunuri nu au scăzut, ba din contră. Environ este una dintre primele organizaţii colective de transfer responsabilitate în domeniul echipamentelor electrice şi electronice

Autor: Cristina Roşca 27.04.2021

Cantităţile de deşeuri de echipa­mente electrice şi electronice colectate au crescut progresiv de la an la an, însă 2021 se anunţă a fi dificil pentru actorii din domeniu.

„Anul 2021 este destul de di­ficil pentru actorii din do­me­niu pentru că de la 1 ianuarie ţin­ta de colectare a României pentru deşeurile electrice şi electronice a crescut de la 45% la 65%. Este o creştere considerabilă cu atât mai mult cu cât România nu şi-a îndeplinit nici ţintele vechi“, spune Roxana Puia, director marketing Environ, una dintre primele organizaţii colective de transfer responsabilitate în domeniul echipamentelor electrice şi electronice.

Totuşi, piaţa locală a beneficiat de o pe­rioadă de tranziţie de câţiva ani, pentru că ţinta de 65% s-a aplicat la nivelul celorlalte state europene de câţiva ani. Nici aici însă, nu a fost îndeplinită această ţintă, doar două sau trei ţări – Elveţia, Bulgaria şi Croaţia – au reuşit să bifeze acest obiectiv destul de ambiţios. „În cazul Bulgariei bănuim că cifrele raportate nu sunt întocmai corelate cu realitatea.“