Afacerile distribuitorului de băuturi Amigo & Intercost din Harghita au scăzut cu 6% în 2020, ajungând la 388 mil. lei. Amigo & Intercost distribuie atât mărcile proprii ale Amigo, cât şi branduri ale unor producători precum Vincon, Heineken, Cricova, Angelli sau Cramele Recaş

Autor: Laurentiu Cotu 15.04.2021

Amigo & Intercost, companie distribuitoare de băuturi din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, controlată de antre­prenorii Tibor Becze şi József Biró, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 388,8 mil. lei (80,7 mil. euro), în scă­dere cu 6% faţă de anul an­terior, potrivit cal­cu­lelor ZF pe baza dat­elor de pe site-ul Mi­nis­terului Fi­nan­ţelor.

Compania a rea­li­zat anul trecut un pro­fit net de apro­xi­mativ 8,4 mil. lei (peste 1,7 mil. euro), mai mic cu 14% faţă de anul pre­cedent, când Amigo & Inter­cost a avut un câş­tig net de aproape 9,8 mil. lei (2 mil. euro), con­form da­telor pu­bli­ce. Com­pa­nia a ajuns în 2020 la un număr mediu de 654 de angajaţi.