CIROM: Producţia de materiale de construcţii implică un consum mare de carbon şi de energie. PNRR poate contribui la modernizarea şi decarbonizarea industriei

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.04.2021

♦ Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă menţionează că este necesară adoptarea unor măsuri pentru a reduce emisiile de CO2, cu aplicabilitate în mai multe domenii.

Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) poate juca un rol major în reducerea amprentei de carbon pe care o generează industria materialelor de construcţii, sunt de părere oficialii CIROM, patronatul din industria cimentului.

„Credem că PNRR poate contribui la ambiţia de modernizare şi decarbonizare a industriei, prin finanţarea de proiecte care să susţină tranziţia spre reducerea emisiilor de CO2 şi a amprentei de carbon a produselor“, spune Marinela Dracea, preşedintele CIROM.