Cursul valutar a mai făcut un pas spre 4,9 lei/euro. Suciu, BNR: Am avut un record de curs şi pentru leu şi pentru zlotul polonez. Este o perioadă de întărire a valutelor puternice

Autor: Claudia Medrega 30.03.2021

♦ Cursul de schimb leu/euro a continuat ieri să crească şi a urcat la un nou maxim istoric, apropiindu-se de 4,9 lei/euro. Cotaţia de referinţă anunţată ieri la prânz de BNR a urcat la 4,8972 lei/euro ♦ Faţă de cotaţia de vineri, cursul a crescut ieri cu 0,21%. 

Comparativ cu nivelul de la finalul anului 2020, cursul leu/euro este mai mare cu aproape 0,6%.

„Este o tendinţă regională de depreciere a monedelor emergente în contextul întăririi monedelor puternice. Avem record de depre­cie­re pe zlotul polonez şi pe leu, care au atins cele mai slabe cotaţii istorice. Partea bună în privinţa monedei naţionale este că depre­cierea faţă de vineri este mică, în jur de 1 ban, leul absorbind mai uşor presiunea pe regiune. Zlotul s-a depreciat ceva mai mult. Se întăresc monedele puternice pentru că urcă dobânzile pe dolar; ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor economice creşte interesul pentru monedele puternice“, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.