Tranziţia energetică, prilej pentru noi tranzacţii. Anul 2021 va aduce oportunităţi interesante

Autor: Alina-Elena Vasiliu 29.03.2021

Piaţa regională beneficiază de o serie de oportunităţi din punctul de vedere al tranziţiei energetice, ca urmare a diversităţii de resurse ce pot fi exploatate, şi anume gazul natural în calitate de combustibil de tranziţie şi resursele regenerabile.

Anul 2021 va fi unul propice pentru noi tranzacţii pe piaţa energiei, în contextul tranziţiei energetice, sunt de părere avocaţii specializaţi pe acest sector.

„Se poate remarca un interes major al investitorilor în ceea ce priveşte proiectele în domeniul energiei regenerabile. Anul 2021 va aduce oportunităţi interesante în contextul tranziţiei energetice, având în vedere necesitatea companiilor din industrie de a-şi adapta politicile şi modelul de business tradiţional în vederea respectării noilor cerinţe şi obiective climatice“, spune Oana Ijdelea, partener la Ijdelea Mihăilescu.