Lupta pentru terenul Romexpo continuă: fondul de investiţii NEPI solicită în continuare vânzarea terenului într-o licitaţie internaţională. Compania noastră îşi reafirmă dorinţa şi capacitatea de a se implica într-un proiect sănătos dezvoltat pe terenul de la Romexpo în condiţii de deplină transparenţă şi competitivitate

Autor: Cristina Bellu 23.03.2021

Fondul de investiţii sud-african NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, cu proiecte de peste 2 mld. euro, solicită public încă o dată vânzarea terenului de la Romexpo şi nu acordarea lui cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), şi organizarea unei licitaţii internaţionale publice pentru găsirea unui partener.

„În ciuda declaraţiilor publice ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, transferul gratuit al proprietăţii asupra terenului Romexpo şi dezvoltarea acestuia alături de anumiţi investitori nu reprezintă singura opţiune de revitalizare urbană şi dezvoltare a unui nou proiect la Romexpo”, spun reprezentanţii NEPI.