Rata şomajului a fost în ianuarie de 5,6%. Circa 474.000 de persoane nu au loc de muncă

Autor: Dorin Oancea 10.03.2021

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost în ianuarie de 5,6%, iar numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) este estimat la 474.000 persoane.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,5% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna ianuarie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2021.