Daniel Gross, retailerul Penny: Apetitul consumatorilor pentru produse „made in Romania“ nu are în spate dorinţa de a ajuta economia locală, ci e mai degrabă legat de gust. Discounterul german are pe plan local circa 5.000 de salariaţi şi o reţea de aproape 280 de unităţi

Autor: Cristina Roşca 03.03.2021

Orientarea clienţilor către produse realizate local datează de mai mulţi ani, însă fenomenul s-a remarcat cu atât mai mult în 2020, în pandemie, când în primele luni de lockdown au apărut probleme de transport şi logistică, ast­fel că marfa adusă de peste hotare a fost în­târziată sau chiar blo­cată, producătorii ro­mâni fiind nevoiţi să suplinească lipsurile.

„Nu ştiu dacă au fost consumatorii cei care au cerut mai multe bunuri româneşti în 2020 sau au fost ei forţaţi de împrejurări să le consume. În martie au apărut blocaje de marcă astfel că oamenii au avut oportunitatea să descopere şi altceva“, spune Daniel Gross, executivul român ce conduce operaţiunile locale ale discounterului german Penny, ce are în România o reţea de circa 280 de magazine.