Videoconferinţa ZF BRD Buget 2021. Fundamentul solid pentru 2021 este sentimentul de încredere venit dinspre mediul de afaceri, care manifestă interes de investiţii pentru anul acesta
♦ „Nu ştim ceea ce urmează, lucrurile pot căpăta o turnură total neaşteptată, avem nişte fundamente, contează foarte mult principiile de acţiune“ ♦ „Indicatorul de sentiment în ceea ce priveşte România a crescut pentru prima dată din al treilea trimestru al anului trecut, deci percepţia este pozitivă, există încredere“ ♦ „În perioada următoare va trebui să fim focusaţi pe noi investiţii. Trebuie să fim vigilenţi la cheltuieli, la capitalizarea companiilor, la lichiditate şi la gradul de îndatorare.“
După un an marcat de criza pandemică, începutul acestui an se arată a fi unul bun, ceea ce dă încredere mediului privat, care se arată destul de interesat cu privire la viitoarele investiţii. Totodată, fundamentele cu care a debutat anul 2021 vor influenţa semnificativ principiile de acţiune pentru anul acesta, dar companiile trebuie să fie pregătite pentru orice situaţie neaşteptată, au spus participanţii la cea de-a cincea conferinţă organizată de ZF în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, „Buget 2021. Cum rezolvăm ecuaţia de business a noului an?“, la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri din zona Transilvania, dar şi bancheri şi specialişti financiari.
Principiile de acţiune ale anului trecut au influenţat fundamentele începutului acestui an pe baza cărora companiile îşi vor putea crea un plan de acţiuni pentru perioada următoare, este de părere Felix Daniliuc, director departament IMM, BRD Groupe Société Générale.
„Acest sentiment de încredere reprezintă un fundament solid pentru 2021, nu ştim ceea ce urmează, lucrurile pot căpăta o turnură total neaşteptată, avem nişte fundamente, contează foarte mult principiile de acţiune, dacă anul trecut au fost programele de suport, acum foarte importantă este gestionarea cât se poate de optimă a campaniei de vaccinare, este singurul front realist pe care putem să lucrăm controlabil, astfel încât să putem să susţinem performanţa economică pe care ne-o dorim în 2021“, spune Felix Daniliuc.
Sentimentul de încredere al mediului de afaceri a fost influenţat puternic de evoluţia situaţiei macroeconomice, care a fost mai bună decât s-ar fi aşteptat mulţi economişti. Cu toate acestea, un optimism exagerat nu îşi are locul, spune Florian Libocor, economist-şef, BRD Groupe Société Générale.
„Indicatorul de sentiment în ceea ce priveşte România a crescut pentru prima dată din al treilea trimestru al anului trecut, deci percepţia este pozitivă, există încredere, e bine că nu a deschis nimeni cutia pandorei. Comisia Europeană a revizuit în sens crescător estimările privind creşterea PIB-ului României, apoi trebuie să subliniem un lucru care ni se pare important, intenţia de a reduce deficitul bugetar cu 2,6 puncte procentuale“, precizează Florian Libocor.
Încrederea în evoluţia pozitivă a economiei poate fi observată şi din faptul că mediul de afaceri este pregătit de noi investiţii anul acesta. Astfel, Levente Bara, asociat, administrator, Transilvania Nuts, un procesator de nucă din judeţul Alba, spune că este optimist cu privire la ceea ce se va întâmpla în acest an, dar, în acelaşi timp, va fi foarte atent la gestionarea afacerilor.
„Continuăm investiţiile anul acesta. Ne pregătim pentru un an mai bun, pentru un viitor mai bun. Pentru Transilvania Nuts vom schimba anul fiscal în 31 august pentru că nucile se coc în septembrie-octombrie, pentru a bugeta corect, am mutat bugetarea pe august. Practic, anul nostru fiscal va avea 20 de luni“, precizează Levente Bara.
Piersante Savini, Asociat, proprietar, Savini DUE, producător de mobilier de baie din judeţul Alba, spune că o lecţie învăţată anul trecut a fost diversificarea, iar pandemia i-a învăţat că trebuie să fie în mai multe pieţe şi pe mai multe canale de vânzare.
„În optica aceasta de supravieţuire am fost atent la 3 lucruri: capitalizarea firmei, lichiditatea şi gradul de îndatorare. Lucrurile acestea ne-au permis să supravieţuim într-o perioadă dificilă. Un alt aspect este diversificarea. Pandemia ne-a învăţat că trebuie să avem mai multe pieţe, mai multe canale de vânzare „online sau offline. Totodată, am folosit timpul acesta pentru a investi resurse în dezvoltare, în tot ce înseamnă a modifica firma pentru a o face să fie flexibilă şi să poată produce şi altceva“, spune Piersante Savini.