Mercedes-Benz România o desemnează pe Amanda Zhang să preia funcţia de CEO al Mercedes-Benz România

Autor: Bogdan Alecu 19.02.2021

Mercedes-Benz România anunţă că Amanda Zhang (43 de ani), Senior Manager Marketing Communications în cadrul Mercedes-Benz AG, va prelua funcţia de CEO de la Martin Schulz (47 de ani) începând cu 1 martie 2021. După un mandat de 2 ani la conducerea Mercedes-Benz România, Martin Schulz va prelua funcţia de preşedinte şi CEO al Mercedes-Benz Cars Middle East.

Cariera Amandei Zhang a debutat cu un Program Internaţional de Management în cadrul Daimler, acum aproape 20 de ani. De atunci, a supervizat proiecte internaţionale complexe precum „Journey to China” – care a constat în transferarea operaţiunilor de vânzări din Hong Kong în Beijing.