Serbia vrea să investească 10 miliarde euro în energie şi minerit

Autor: Bogdan Cojocaru 04.02.2021

Guvernul Serbiei a pregătit un plan de investiţii de 10 miliarde de euro pentru sectoarele de energie electrică şi minierit, a declarat ministrul energiei Zorana Mihajlovic, citat de SeeNews. Cea mai mare parte a planului de investiţii vizează sectorul electricităţii.

Prioritatea guvernului este construirea de hidrocentrale de dimensiuni medii şi mari, deoarece acestea vor furniza energie sustenabilă în perioada de tranziţie energetică, a menţionat ministrul. „În al doilea rând, dorim să reducem preţurile electricităţii atât în producţie, cât şi pe cele pentru consum, care sunt o problemă de eficienţă energetică pentru care am pregătit o nouă lege.

A treia direcţie sunt sursele de energie regenerabile care pot ajuta la securitatea energetică“, a explicat Mihajlovic. Pierderile din reţeaua de distribuţie sunt mari şi aproximativ 350 de milioane de euro vor fi necesari în următorii trei-patru ani pentru reducerea acestora cu 3% şi 4%, a mai spus Mihajlovic.