Autorităţile pregătesc două linii telefonice pentru familiile celor de la Matei Balş

Autor: Gabriel Pecheanu 29.01.2021

Au fost operaţionalizate două  linii telefonice unde aparţinătorii pot afla informaţii despre relocarea pacienţilor evacuaţi în urma incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Precizăm faptul că la acest moment, la sediul DSU, sunt operaţionalizate 2 linii telefonice unde aparţinătorii pot afla informaţii despre relocarea pacienţilor evacuaţi în urma incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală”, transmite DSU.

Cele două numere disponibile pentru aparţinători sunt: 021.2069398 şi 021.2648515.

Un incendiu a izbucnit în vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.