Guillaume Despagne, AriadNext: Planificăm să creştem volumul de procesare în centrul din Iaşi şi intenţionăm să angajăm 100 de persoane în următoarele luni. Compania franceză are activităţi în patru ţări - Franţa, Spania, Polonia şi România – şi înregistrează peste 120 de angajaţi

Autor: Alexandra Cepăreanu 27.01.2021

Compania franceză AriadNext, furnizor european de soluţii pentru identitate digitală, controlul identităţii, securitatea documentelor şi semnături digitale, care a deschis în luna octombrie a anului trecut un sediu în Iaşi în cadrul căruia lucrează în prezent opt persoane, are în plan să angajeze 100 de specialişti IT pentru a face faţă cererii.

„Activitatea biroului din Iaşi este în principal verificarea manuală a documentelor de identitate. Acest centru ne permite să oferim o soluţie hibridă complementară soluţiilor de verificare automată a identităţii. Planificăm să creştem considerabil volumul de procesare în cursul anului 2021 şi intenţionăm să angajăm aproximativ 100 de persoane în următoarele luni pentru a satisface cererea“, a spus pentru ZF Guillaume Despagne, preşe­dinte şi cofondator al AriadNext.