Jumătate din analiştii CFA România estimează că BET va creşte în următoarele 12 luni. Mugur Popescu, BCR Pensii: Riscurile sunt din perspectiva evaluării. Un alt risc pentru Bursa de la Bucureşti ar fi o posibilă scădere a ratingului de ţară din partea agenţiilor de rating

Autor: Liviu Popescu 30.01.2021

♦ Multiplul de evaluare PER, aplicat companiilor din indicele american, S&P 500 la 38, cel mai ridicat nivel din 2008 încoace ♦ Pe de altă parte însă, reducerea dobânzii cheie ajută investitorii la Bursă.

Chiar dacă indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti se tranzacţionează pe maximele ultimilor 13 ani, jumătate dintre analiştii CFA România, asociaţia profesioniştilor în investiţii, sunt optimişti şi estimează că indicele va creşte în perioada următoare.

„Riscurile sunt din perspectiva evaluării şi mă refer aici la piaţa din SUA, etalonul burselor“, atrage atenţia un manager de pensii deţinător al certificatului CFA.

Din rândul a circa 60 de analişti financiari cu titlul CFA şi care au participat la cel mai recent sondaj al indicatorului de încredere macroeconomică, cel aferent lunii decembrie din 2020, 51% consideră că indicele principal BET va creşte în următoarele 12 luni, în timp ce 26,8% estimează o scădere.