Tudor Furir, Pernod Ricard: Suntem optimişti pentru acest an, după ce în 2020 a trebuit să ne adaptăm la noua realitate, fără festivaluri, evenimente şi cu HoReCa la turaţie scăzută. A fost o schimbare aproape brutală

Autor: Cristina Roşca 30.01.2021

♦ Compania Pernod Ricard este unul dintre cei mai mari importatori de băuturi spirtoase din România, cu afaceri de circa 200 mil. lei în 2019 ♦ Anul trecut businessul a scăzut cu circa 10%, dar pentru 2021 este bugetat un avans de 15-20% ♦ Importatorul de băuturi spirtoase are în portofoliu branduri precum Chivas Regal, Absolut Vodka şi Havana Club.

Tudor Furir, executivul român ca­re conduce de mai bine de 15 ani operaţiunile locale ale im­por­tatorului de băuturi spir­toase Pernod Ricard, se arată opti­mist în ceea ce priveşte acest an după un 2020 pe care îl defineşte ca un „real roler coaster“.

„Suntem optimişti pentru acest an şi vedem o creştere faţă de 2020 de 15-20%, ceea ce înseamnă că prognozăm că vom depăşi uşor nivelul anului 2019.“

Acela a fost cel mai bun an pentru compania activă pe piaţa de băuturi spirtoase, cifra de afaceri a Pernod Ricard România depăşind pentru prima dată pragul de 200 de milioane de lei, după un avans de peste 15% faţă de 2018.