Şi fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva Covid

Autor: Andreea Tobias 16.01.2021

Şi fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat sâmbătă împotriva Covid.

Traian Băsescu s-a vaccinat sâmbătă la centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, preşedintele României în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID 19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central <Dr. Carol Davila>”, este anunţul celor de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila".

Sâmbătă s-a vaccinat şi premierul Florin Cîţu, iar vineri preşedintele Klaus Iohannis.