Polonezii de la Blachotrapez, care au două fabrici de acoperişuri în România, investesc 12,4 mil. lei în a treia unitate de producţie

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.01.2021

♦ Din această sumă, jumătate reprezintă ajutor de stat ♦ Noua hală de producţie va fi dată în folosinţă în vara anului 2022.

Producătorul de acoperişuri din ţiglă metalică Blachotrapez, deţinut de grupul polonez cu acelaşi nume, are în plan să facă o nouă hală de producţie în Baia Mare. Compania are deja o fabrică în acelaşi oraş şi încă una la Ploieşti.

„Obiectivul nostru principal de dezvoltare îl reprezintă proiectul de investiţii în noua hală de producţie de la Baia Mare, proiect pe doi ani cu o valoare totală de 12,4 milioane de lei, din care jumătate reprezintă ajutor de stat. Am semnat acordul de finanţare în luna septembrie 2020, iar în viitorul apropiat vom demara şi lucrările. Noua hală de producţie, care va fi dată în folosinţă în vara anului 2022, va avea un sistem automatizat unic, care va eficientiza la maximum producţia. În urma acestei investiţii vrem să creştem semnificativ cota de piaţă a companiei“, spune Jaroslaw Turczynski, CEO Blachotrapez România.