După zece ani de creştere continuă, industria transporturilor rutiere frânează: în 2019, valoarea pieţei era de 50,2 mld. lei, pentru 2020 estimările arată o scădere de 13%. Industria de transporturi a crescut în zece ani de trei ori, ajungând în 2019 la afaceri de 50,2 mld. lei, care se împart la peste 38.000 de companii

Autor: Miruna Diaconu 17.01.2021

♦ În perioada 2008-2019, numărul angajaţilor din această industrie a crescut de la 98.900 la 151.200 în 2019.

Industria de transporturi din România a avut o creştere puternică în ultimii zece ani, dar 2020 şi-a pus amprenta semnificativ asupra industriei. Astfel, industria transporturilor din Ro­mânia avea afaceri cumulate de 50,2 miliarde lei în 2019. Totuşi, pe lângă pandemie, piaţa transportatorilor a avut de suferit şi de pe urma noilor prevederi europene, care au dus această industrie la o valoare de 43,6 mld. lei, adică minus 13% faţă de 2019, conform estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă.

În 2008, această industrie avea afaceri cumulate de 18,5 miliarde lei, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Pe parcursul a zece ani, industria de transporturi a crescut semnificativ, ajungând în 2019 la afaceri de 50,2 miliarde lei, care se împart la peste 38.400 de companii.