Ipotecarele în lei au prins viteză spre finalul anului 2020, odată cu scăderea dobânzilor spre 5%: Creditele ipotecare noi în lei au urcat în noiembrie 2020 la 1,47 mld. lei, maximul ultimului an

Autor: Claudia Medrega 06.01.2021

♦ Volumul creditelor ipotecare noi în lei a depăşit în noiembrie 1,47 mld. lei, marcând maximul din 2020 ♦ Cel mai scăzut nivel DAE la ipotecarele în lei, de 5,15%, a fost chiar în noiembrie 2020 ♦ Minimul ipotecarelor noi din 2020, de 0,9 mld. lei, a fost în iunie ♦ În 11 luni din 2020, ipotecarele noi în lei au depăşit 13 mld. lei, fiind cu 8,2% peste nivelul din 11 luni din 2019.

Românii au contractat de la bănci în lu­na noiembrie 2020 cre­dite ipote­ca­re noi în lei în va­loare de peste 1,47 mld. lei, mar­când cel mai ridicat nivel din ultimul an, o valoare uşor mai ridicată, de 1,48 mld. lei, fiind înregistrată în octombrie 2019.

Al doilea vârf al finanţărilor noi retail pentru lo­cuinţe din 2020, de 1,36 mld. lei, a fost în octom­brie, iar al treilea nivel, de 1,29 mld. lei, a fost în iulie.

La cealaltă extremă, cel mai mic volum al ipo­te­carelor noi din primele 11 luni din 2020 a fost în iunie, de doar 0,9 mld. lei.