Indienii de la Wipro plătesc 700 mil. dolari pentru divizia de IT a germanilor de la Metro: Preiau astfel 1.300 de salariaţi dintre care 850 în România

Autor: Cristina Roşca 23.12.2020

Grupul indian Wipro, specializat în fur­nizarea de consultanţă, soluţii şi servicii IT în regim outsourcing, va pre­lua în schimbul sumei de 700 mil. do­lari com­paniile Metro-Nom Gmbh şi Metro Systems Romania. Vânzător este Metro AG, grup german cunoscut în spe­cial prin prisma opera­ţiunilor sale de co­merţ alimentar. Nemţii aveau însă şi ope­raţiuni de IT. Spre exemplu, în Ro­mânia, Metro Systems, com­panie fon­dată în 2004, ges­tiona infras­tructura de IT a între­gului grup de comerţ Metro.

Nemţii au local 850 de salariaţi în IT şi afa­ceri de peste 200 mil. lei pe această firmă în 2019, cu 8,8% mai mari ca în anul anterior. În această tranzacţie, pen­tru care indienii plă­tesc 700 mil. dolari, sunt vizaţi un total de 1.300 de oameni localizaţi în Germania, Ro­mânia şi India. Astfel, pe plan local sunt mai bine de jumătate dintre aceştia.