Cum trec prin criză cele mai mari companii antreprenoriale româneşti? Cristian Erbaşu, antreprenor cu afaceri în mai multe industrii: Deşi exista interes şi înainte, pandemia a stimulat digitalizarea unor domenii care, până în 2020, rămăseseră în urmă, precum construcţiile şi agricultura

Autor: Alina-Elena Vasiliu 18.12.2020

♦ Antreprenorul spune că în anul 2021 există premise bune pentru unele domenii, dar dintre toate, construcţiile par a fi din nou pe un trend ascendent, la fel ca în 2020.

Anul 2020 ar fi urmat să fie peste 2019 în busi­nessurile deţinute de omul de afaceri Cris­tian Erbaşu, însă pan­demia a redesenat planurile com­pa­niilor cu activitate în construcţii, agri­cultură şi domeniul hotelier.

„Anul 2020 a fost cel mai intens din istoria companiilor Erbaşu. În domeniul construcţiilor (businessul de bază al grupului), estimam o creştere de peste 30% a cifrei de afaceri, iar în celelalte domenii de business din grup – hotelier, agricultură şi industrie alimentară – creşterea ar fi urmat să fie de apro­ximativ 10-20%“, spune Cristian Erbaşu.

În ciuda pandemiei, afacerile au rămas pe un trend crescător în construcţii, spune antreprenorul, avansul fiind de 10% faţă de anul trecut, în condiţiile în care 2019 fusese cel mai bun an de la înfiinţare. În agricultură, creşterea a fost de 5%, deşi 2020 a fost un an foarte secetos.