Care este starea IMM-urilor: aproape 61% dintre companiile private mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în 2020

Autor: Ramona Cornea 17.12.2020

„Anul acesta, marea problemă a mediului de afaceri a fost reprezentată de incertitudinile evoluţiilor viitoare, a doua problemă sistemică a fost identificată ca scăderea cererii interne, urmată de cea care a vizat suspendarea temporară a activităţii datorată situaţiei COVID-19.“

Aproape 61% dintre companiile private mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în 2020, conform lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România 2020“, lansată astăzi de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

„Anul acesta, marea problemă a mediului de afaceri a fost reprezentată de incertitudinile evoluţiilor viitoare (semnalată în 55,69% din IMM-uri), a doua problemă sistemică a fost identificată ca scăderea cererii interne (52,42%), urmată de cea care a vizat suspendarea temporară a activităţii datorată situaţiei COVID-19 (49,03%). Un alt aspect extrem de important este reprezentat de faptul că 60,77% din IMM-urile intervievate şi-au redus activitatea pe parcursul anului 2020“, a spus Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.