Cum vor arăta birourile postpandemie? Piaţa de office se pregăteşte pentru transformări: Spaţii mai mari, o amenajare diferită şi munca de acasă îmbinată cu cea de la birou

Autor: Bogdan Alecu 19.12.2020

♦ Cluj, Iaşi, Timişoara şi Braşov vor avea, până la final de 2022, noi spaţii de birouri pentru 17.000 de corporatişti ♦ Timişoara şi Iaşi sunt aproape la egalitate, cu peste 60.000 mp fiecare în următorii doi ani.

Aproape 116.000 mp birouri s-au închiriat în primele nouă luni ale acestui an în Capitală, din care 46.000 mp au reprezentat reînnoirile contractelor existente, iar preînchirierile au totalizat 20.000 mp, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară JLL.

Principalii chiriaşi internaţionali de spaţii de birouri au mizat pe piaţa din Bucureşti, de departe cel mai mare oraş din ţară. Cu toate acestea, pe măsură ce economia României se extinde şi se maturizează, dar şi pe măsură ce salariile medii cresc, atât investitorii imobiliari, cât şi chiriaşii clădirilor birouri caută să se extindă dincolo de Bucureşti, pentru a profita de întregul potenţial de dezvoltare al ţării.