Francezii de la Leroy Merlin au cumpărat un spaţiu în Braşov, în care au funcţionat foştii competitori de la Praktiker, pentru extinderea reţelei de bricolaj

Autor: Alina-Elena Vasiliu 10.12.2020

♦ Recent, Leroy Merlin a anunţat că îşi extinde reţeaua de pe plan local cu un magazin nou la Târgovişte la începutul anului viitor.

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin a cumpărat un spaţiu în care a funcţionat un magazin Praktiker în Braşov, în vederea extinderii.

Proprie­tatea a fost cumpărată de la investitorul belgian Mitiska REIM, spe­cia­lizat în dezvoltarea şi adminis­tra­rea de parcuri de retail, şi este compusă dintr-o clădire de circa 7.500 de metri pătraţi şi un teren de aproximativ 2 hectare.

Leroy Merlin are deja un magazin în Braşov, în zona de nord a oraşului, iar prin deschiderea celui de-al doilea magazin în proprietatea recent achiziţionată, Leroy Merlin îşi va putea deservi mai uşor clienţii din zona de sud a oraşului, precum şi pe cei din staţiunile de pe Valea Prahovei.