Declaraţiile pe proprie răspundere pot fi completate online de pe telefon pe site-ul STS

Autor: Cosmin Pirv 08.11.2020

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat că a actualizat platforma electronică unde cetăţenii pot completa online declaraţiile pe propria răspundere şi adeverinţele de la angajator care atestă motivele deplasării în afara locuinţei în intervalul orar 23.00 - 5.00.

Platforma electronică https://formular.sts.ro pemite completarea, de pe telefon sau calculator, a câmpurilor predefinite specifice declaraţiei pe propria răspundere, respectiv adeverinţei de la angajator.

Potrivit unui comunicat al STS, după completare, formularele pot fi stocate pe dispozitive electronice şi prezentate pentru control autorităţilor abilitate, cu condiţia ca pe acestea să existe semnătura olografă a persoanei care foloseşte declaraţia, respectiv a reprezentantului legal al angajatorului şi data la care a fost redactat documentul.

STS precizează că datele completate de cetăţeni pe platforma electronică nu sunt prelucrate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, acestea fiind stocate numai pe dispozitivele electronice ale utilizatorilor.

Formularele pentru declaraţia pe propria răspundere şi adeverinţa de la angajator pot fi completate şi descărcate şi de pe site-ul stirioficiale.ro.