Monalisa Ungureanu, Agrii România: Cea mai mare problemă a agriculturii vegetale locale este randamentul scăzut la hectar. În prezent, Agrii România are 7.000 de parteneri, din care 6.000 au profil de fermier, iar 1.000 sunt pe zona de distribuţie a produselor micro-ambalate şi pe zona de distribuţie pentru fitofarmacii

Autori: Florentina Niţu , Cristina Bellu 03.11.2020

Monalisa Ungureanu, CEO al Agrii România, parte a grupului irlandez Origin, companie ce furnizează la nivel naţional servicii agronomice, îngrăşăminte şi pesticide, cu circa 7.000 de fermieri în portofoliu, consideră că cea mai importantă problemă a agriculturii vegetale autohtone este randamentul scăzut la hectar. Cu toate că România este una dintre ţările cu cea mai mare suprafaţă agricolă din Europa, circa 9 milioane de hectare fiind cultivate anual, din care jumătate cu cereale, producţia medie la hectar e mică în comparaţie cu cea a statelor din Vest, cu care ţara noastră se bate la recolta totală de cereale.

„Problema pe care trebuie s-o recunoaştem este cea de randament. Noi nu avem randament la hectar. Pentru a avea acest lucru trebuie să ne uităm la dimensiunea fermei, iar noi avem o fragmentare excesivă comparativ cu alte state. Apoi sunt foarte importante educaţia şi accesul la tehnologii, iar ulterior trebuie să luăm în calcul şi capitalizarea. Trebuie să facem aşa încât soluţiile financiare să fie accesibile şi fermierului mic“, a spus Monalisa Ungureanu în cadrul videoconferinţei ZF Agricultura într-o nouă etapă.