Allianz-Ţiriac extinde serviciul online de soluţionare a daunelor pentru toate asigurările auto

Autor: Cristina Bellu 29.10.2020

Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător de pe piaţa locală din România, continuă dezvoltarea soluţiilor digitale prin extinderea seviciului online de soluţionare a daunelor Claims Tracker, lansat în urmă cu nouă luni pe piaţa locală, către clienţii Casco persoane juridice, clienţii RCA cu decontare directă şi terţii păgubiţi de asiguraţii RCA ai Allianz-Ţiriac.

Concret, cu ajutorul Claims Tracker clienţii pot transmite online documentele necesare şi au acces la informaţii şi actualizări 24/7, în timp real, despre dosarul de daună.

„Dezvoltarea soluţiei este o dovadă de responsabilitate în această perioadă în care suntem preocupaţi mai mult ca oricând ca serviciile noastre să fie accesate în siguranţă, prin câteva click-uri, de la distanţă”, spune Adriana Goşman, Director de Marketing şi Experienţa Clientului în cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări.

În cele nouă luni de la lansare, Claims Tracker, a ajuns la peste 7.000 de persoane, adică la aproape 90% dintre clienţii eligibili.

Claims Tracker nu presupune niciun cost suplimentar pentru asiguraţii Allianz-Ţiriac sau terţii păgubiţi şi nu necesită descărcarea unei aplicaţii sau crearea unui cont de utilizator. În funcţie de preferinţă, clientul primeşte prin SMS sau e-mail un link – activ pe întreaga perioadă a soluţionării dosarului de daună – ce poate fi accesat oricând de pe telefon, desktop sau tabletă, specifică informaţiile transmise de reprezentanţii Allianz-Ţiriac.

Allianz-Ţiriac a plătit în primele nouă luni din 2020 în baza poliţelor Casco si RCA despăgubiri de peste 320 milioane de lei. Daunele pe segmentele auto reprezintă circa două treimi din volumul total al despăgubirilor Allianz-Ţiriac.