Concordia, una dintre cele mai puternice confederaţii patronale, solicită statului adoptarea unor măsuri urgente de sprijin pentru ca economia să supravieţuiască crizei sanitare

Autor: Cristina Bellu 22.10.2020

Confederaţia Patronală Concordia, care include asociaţii ale marilor companii din peste zece sectoare economice din România, consideră că situaţia actuală impune adoptarea unor măsuri urgente de sprijin pentru ca economia să supravieţuiască crizei sanitare, şi cere guvernului şi Parlamentului un cadru legislativ clar, care să asigure continuitatea activităţii economice, iar atunci când este necesară întreruperea acesteia, să existe o directă consultare cu industriile vizate pentru a minimiza impactul măsurilor.

“Dacă începutul pandemiei ne-a prins pe toţi nepregătiţi, nu acelaşi lucru îl putem spune despre situaţia din prezent. Lecţiile din primăvară trebuie învăţate de toţi actorii implicaţi şi pe baza acestora trebuie elaborate noile măsuri”, spune Steven van Groningen, preşedintele confederaţiei, într-o scrisoare deschisă către autorităţi în contextul introducerii unor noi restricţii.

Concret, pentru a putea continua asigurarea  serviciilor necesare populaţiei (aprovizionare cu alimente şi bunuri de larg consum, energie, utilităţi şi carburanţi, transport de mărfuri, servicii bancare, pentru a putea menţine pe linia de plutire activitatea unor industrii importante deja afectate de peisajul economic general (automotive, producţie de bere) şi pentru limitarea pierderilor în industriile deja afectate grav de pandemie, fie prin închiderea activităţii prin decizie a autorităţilor, fie prin strânsă legătură cu acestea (industrial hotelieră, producţia de film), confederaţia consideră că este nevoie în primul rând de o  minimă predictibilitate cu privire la măsurile limitative; claritate cu privire la măsurile şi normele adoptate – "ne confruntăm deja cu o abundenţă a normelor şi este necesar ca neclarităţile să fie lămurite rapid atunci când normele lasă loc de interpretare", precum şi un grad de proporţionalitate a măsurilor restrictive.

Pe segmente, Confederaţia Patronală Concordia propune următoarele măsuri:

Relaţii de muncă

Companiile îşi doresc menţinerea activităţii economice pentru a păstra cât mai multe locuri de muncă. În prezent este nevoie de mai multă flexibilitate în organizarea acestora (cu caracter temporar) pentru a răspunde situaţiilor particulare din fiecare industrie, precum şi de sprijin din partea statutului pentru industriile care sunt  afectate de criză, pentru supravieţuirea acestora

 

Educaţie

Deşi anul şcolar a început de două luni,  încă sunt probleme în multe localităţi din ţară pentru asigurarea resurselor necesare educaţiei on-line. Mulţi elevi şi profesori fie nu dispun de echipamentele necesare, fie nu au abilităţile digitale pentru derularea cursurilor on-line.

Învăţământul profesional, tehnic şi dual, unde şi mediul de afaceri s-a implicat constant prin parteneriate de practică şi asigurarea dotărilor necesare învăţării unei meserii, a fost grav afectat de pandemie. În unităţile cu scenariu hibrid practica de specialitate ridică mari probleme în implementare, sistemul nefiind util grupelor de elevi care participă online la ore, întrucât deprinderile meseriei se exersează fizic la companii. Pe de o parte, trebuie avute în vedere limitările tehnice (acces la echipamente, conexiune la internet etc), pe de altă parte trebuie precizat faptul că această alternanţă a grupelor în sistemul hibrid ar înjumătăţi numărul total al orelor de practică.

Pierderea unui an de şcoală, indiferent de tipul de învăţământ, va duce la decalaje socio-economice extrem de greu de recuperat. Asigurarea continuităţii cursurilor în regim online sau hibrid, inclusiv pentru elevii din învăţământul vocaţional, tehnic şi dual,  la standarde cât mai ridicate de calitate trebuie să fie o prioritate, fiind nevoie de:

 

Valorificarea soluţiilor digitale

Pandemia de COVID-19 a scos în evidenţă valoarea soluţiilor digitale pentru a asigura funcţionarea relaţiilor sociale şi de muncă. Este nevoie de o creştere accelerată a utilizării tehnologiilor digitale pentru a reduce contactul fizic ca principal factor de risc în această perioadă, dar în acelaşi timp pentru a asigura funcţionarea eficientă a economiei şi disponibilitatea serviciilor publice.