Delta Studio, furnizor de amenajări interioare: Avem un buget de peste 300.000 euro pentru dezvoltare şi proiecte IT în următorul an. Compania a investit deja 20.000 euro într-o aplicaţie de automatizare a programărilor pe site pentru reducerea numărului de persoane prezente în showroom

Autor: Ioana Nita 16.10.2020

Furnizorul de amenajări interioare Delta Studio, un business de aproape 100 mil. lei anul trecut, are alocat un buget de peste 300.000 euro pentru dezvol­ta­re şi proiecte IT în următorul an, în con­diţiile în care în noul context de piaţă digitalizarea este o ne­ce­si­tate reală pentru conti­nu­i­ta­tea afacerii, iar online-ul creşte într-un ritm alert.

„Avem alocat un buget alocat de 300.000 euro pentru dez­­voltare şi proiecte IT în ur­mă­torul an. Avem în plan dez­voltarea mai multor apli­caţii -  plat­formă online pentru ser­vicii segmentate pe tipuri de cli­ent, configurator digital pen­tru spaţiile de locuit şi un ma­gazin online ultraperformant şi rapid“, a declarat pt ZF Dra­goş Bonea, directorul ge­n­eral al Delta Studio. Com­pa­nia a început să investească în­că din anii trecuţi în sistemul in­formatic şi în magazinul on­li­ne, astfel încât co­­menzile să poa­tă fi plasate şi li­vrate mai sim­plu, strategie care a dat roa­de mai ales în contextul pandemiei.