Compania Flexpresso din Craiova produce şi vinde cafea de 15 milioane de lei. „Avem 5.000 de clienţi, atât afaceri mici, cât şi bănci ori baruri şi cafenele“

Autor: Cristina Roşca 15.10.2020

♦ Compania are în portofoliu mai multe tipuri de cafea – instant, măcinată şi boabe - însă principalul produs cu care a şi pornit la drum este cel al monodozelor ♦ Ideea businessului a apărut acum mai bine de un deceniu, însă începuturile efective ale acestei afaceri datează din 2011.

„Ideea acestei afaceri, ideea dezvoltării unei reţele de distribuţie şi vânzare de cafea în sistem single serve a apărut cu mulţi ani în urmă, undeva prin 2007-2008. La vremea respectivă dezvol­ta­sem o altă companie la nivel naţional (Rokor Ecostyle – şi brandul Waterpia), specia­li-zată în servicii de închiriere a dispenserelor de apă, cu clienţi acoperind tot spectrul economic şi social: de la birouri la magazine diverse, de la farmacii la spitale, de la spaţii industriale la spaţii culturale sau chiar şi pentru acasă“, îşi aminteşte Şerban Andrei, fondatorul şi acţionarul majoritar al companiei Flexpresso.

El povesteşte că la Rokor Ecostyle vizita frecvent fiecare client din portofoliu, astfel că ideea de a extinde afacerea prin co­mer­cializarea unor soluţii de cafea a venit natural.  

„Din păcate, deşi avansasem substanţial cu planul acesta, am fost forţat să amân lansarea noilor produse întrucât debutul crizei financiare din 2008-2009 a lovit puternic într-o altă afacere a grupului de firme de la acea dată (o companie cu activitate în sectorul auto – n.red.), producând pierderi foarte mari într-o perioadă de timp relativ scurtă.“