Guvernul britanic retrage o reclamă care sugerează că balerinii s-ar putea recalifica în domeniul securităţii cibernetice

Autor: Catalina Apostoiu 14.10.2020

O reclamă controversată ce-i încurajează pe cei care activează în domeniul artelor să se recalifice în domeniul securităţii cibernetice a fost retrasă de către guvernul britanic în urma unor critici dure în social media, cu o zi înainte ca şomajul să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani, scrie MarketWatch.

Reclama a fost lansată în condiţiile în care guvernul britanic îi încurajează pe oameni să se recalifice în timpul pandemiei.